Sub birou – Jurnalul Alexandrei Luvin_Yoyo – 7.03.1991

Desen de Alexandra Horghidan http://thepeanutbox.tumblr.com/

Sunt  Alexandra.  Am 4 ani. Îmi place să mă joc sub birou. Sau sub pat. Sau în dulap. În orice loc unde pot să mă ascund și să-mi fac căbănuța mea.

Sub birou e bine, că e mai mult loc și nu dau cu capul de el. Îmi construiesc căsuța mea, unde locuim eu și prietenii mei. Îmi pun perne – sunt cele mai importante, ca să stăm comod, servesc cafele și îmi adun jucăriile preferate acolo. Dacă vreau să fie și mai ascuns, pun o pătură pe birou și atunci chiar am căsuța mea și nimeni nu mă deranjează.

Uneori mă joc cu sora mea și cu Edi. Edi are 10 ani. E drăguț, dar nu prea mă bagă în seamă. Merge la școală cu sora mea. Pe sora mea o cheamă Laura. Și mama lui Edi e prietenă cu mama mea.

Sunt sub birou cu Edi. Nu știu unde e Laura. Sunt doar cu Edi și e bine, îmi place să mă joc cu el. Acum, că Laura nu e pe aici, Edi mă bagă și pe mine în seamă în sfârșit și ne jucăm împreună. Bem cafea, mă rog, nu e cafea, da’ așa zicem noi. Și el e un vecin care îmi admiră casa și vorbim despre copiii noștri și despre greutățile vieții. Ne jucăm de-a oamenii mari.

–  Alexandra, vrei să ne pupăm cum se pupă ăia în filme? zice el.

Nu-mi vine să cred. Edi vrea să încerce pupatul ca în filme cu mine! Oare cu Laura i-e rușine? Cum de vrea tocmai cu mine? Inima îmi bate un pic mai tare. Sunt chiar mândră de întrebarea asta. Cum să nu vreau?!

– Da, da, vreau! Da’ cum? Eu nu știu…

–  Păi, trebuie să ținem ochii închiși și tu îmi întinzi așa buzele, da?

–  Da, bine, așa fac. Hai!

–  Da’ promiți să nu spui la nimeni?

–   Promit, promit!

–   Nici lu’ mama ta!

–  Nici lu’ mama! Nu-i spun nimic!

Închid ochii și mă întind spre Edi, îi simt buzele și ceva parcă se mișcă pe ale mele, cred că m-a atins cu limba sau așa ceva. E caraghios. Edi se trage înapoi.

–  Gata, așa se pupă oamenii în filme.

–   Aha, ce tare! Ne-am pupat ca ăia din filme!

–   Deci nu spui la nimeni, da? Rămâne secretul nostru!

–    Da Edi, e doar secretul nostru!

Sunt foarte vesela că Edi mi-a arătat cum se pupă ăia din filme, așa că îi povestesc și lu’ mama .

Îi spun că e un secret și o pun să promită că nu zice la nimeni. Mama promite, da‘ nu pare să se bucure așa tare ca mine, e mai mult surprinsă.

Și nici n-am apucat să-i povestesc bine, nici nu termin bine de povestit, că mama o și sună pe mama lui Edi și-i povestește cum m-a învățat Edi să ma pup ca ăia din filme.

– I-auzi, dragă, cu ce se ocupă fi-tu! …Da, da…păi a zis că s-o învețe să pupe ca în filme…Păi și io cred că merită o discuție… Ei! Hai, mă,… acum nu tre’ să-l bați, nu, nu! Să nu-l bați tu, pedepsește-l, dacă vrei, da’ nu fii nici tu așa dură acum.

Pe  Edi îl așteaptă mare ceartă.  Mă simt brusc foarte vinovată. Of, de ce i-am zis? Acum s-a dus tot secretul nostru. Probabil Edi nici n-o să mai vorbescă cu mine. Încerc să-i explic lu’ mama că era un secret, da’ mama parcă nu mă aude. Nu înțelege că Edi n-a facut nimic rău și că eu eram fericită că ne-am pupat. Și că ne-am jucat împreună, și că m-a băgat în seamă. Mama nu înțelege nimic.

Ce-a făcut săracu‘ Edi? De ce să-l certe? De ce să fie pedepsit? Doar pentru că m-a învățat ceva nou, pentru că a băgat în seamă o pitică gură spartă. Of! Poate suntem prea mici să ne pupăm ca în filme, da’ nu e ceva așa de rău, n-am bătut pe nimeni, n-am stricat ceva, doar am încercat împreună să ne pupăm ca ăia din filme.

by Alexandra LuvinYoyo